Are optzeci și nouă de ani. I-au amputat un picior în decembrie. Iar statul tocmai a decis că se descurcă singură. Și că peste douăsprezece luni vor reveni să o evalueze din nou. Probabil ca să vadă dacă piciorul i-a crescut la loc.
În decembrie, un cheag i-a oprit sângele pe aortă. Câteva ore. Atât a fost de ajuns cât medicii să taie un picior pe care nu îl mai puteau salva. Pe foaia de externare, alături de bont, este scris un cuvânt pe care merită să-l ții minte: neprotezabil. Înseamnă că nu se mai pune nimic la loc.
Pe piciorul rămas, arterele nu mai pulsează. Nu este un detaliu medical. Este motivul pentru care, chiar dacă ar exista proteză, nu ar putea sta în picioare. Celălalt picior nu mai are cu ce să o ridice.
Sub patul ei există, încă, un papuc. Singur. Nu l-a aruncat nimeni. Doar pentru că nimeni din casa aceea nu a avut puterea să se aplece și să-l ia de acolo.
Comisia a venit cu o foaie. Pe foaie, cinci întrebări. Se spală singură? Se îmbracă singură? Merge la toaletă singură? Își controlează nevoile fiziologice? Se hrănește singură? La toate cinci, răspunsul a fost același. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Zero din zece.
Sub tabel, pe aceeași foaie a comisiei, era tipărit, cu literele lor, cu cerneala lor: dependență totală. necesită asistent personal. Au citit zero. Au citit dependență totală. Au scris: se descurcă singură.
În fiecare dimineață, cineva din casa aceea se trezește înaintea ei. Pune pastilele într-o linguriță. Schimbă pansamentul de pe bont. Întoarce trupul ca să nu facă escare. Ridică două brațe care nu se mai ridică singure. Hrănește, lingură cu lingură. Acel om nu are statut. Nu are indemnizație. Nu are sprijin. Pentru că statul a decis că, de fapt, nu este nevoie de el.
Dacă ai impresia că este o scăpare, oprește-te. În spatele fiecărei astfel de hârtii există cineva care ridică un trup din pat dimineața și îl așază înapoi seara. Iar pe omul acela, statul nu îl vede.
Doamna aceasta nu va citi postarea. Dar omul care o îngrijește o va citi. Și poate, undeva, încă cineva care își ascunde plânsul în baia goală va înțelege că nu este singur. Că oboseala lui nu este slăbiciune.